MENIU

Mărturii din capitala Statului Islamic: E o mare închisoare. Problema nu e cum intri, ci cum ieşi

Mărturii din capitala Statului Islamic: E o mare închisoare. Problema nu e cum intri, ci cum ieşi

Nu este deloc greu sa ajungi in Raqqa, capitala Statului Islamic din Siria. Problema este cum pleci de acolo, sustine un cunoscut activist, care compara orasul cu o inchisoare. Abu Ibrahim al-Raqqawi a descris pentru CNN cum e viata in capitala califatului proclamat de ISIL, iar detaliile sunt sfasietoare.

Al-Raqqawi nu este numele real al activistului, ci a fost preluat de la un fost student la Medicina care s-a implicat in infiintarea grupului numit "Raqqa este macelarit in liniste" si care obisnuia sa vorbeasca despre atrocitatile islamistilor radicali.

Jihadistii au capturat, torturat si executat deja un membru al grupului si au spus foarte clar ca ii vor morti si pe ceilalti activisti implicati in aceasta initiativa. Totusi, al-Raqqawi asigura ca asta nu il va opri sa povesteasca tot ceea ce vede.

"Mi-am pierdut viata...nu am scoala, nu am viitor. Nu am nimic...si nu am vrut acest lucru pentru mine sau pentru orasul meu. Situatia ma obliga. Nu vreau sa fiu celebru, nu vreau ca lumea sa stie ce fac sau cine sunt, vorbesc pentru acest oras, pentru familia mea si pentru civilii nevinovati. Incercam tot ce putem, incercam sa ne salvam orasul", a marturisit el.

In Raqqa, oras care obisnuia sa fie cel mai liberal loc din Siria, executiile sunt ceva cotidian. Aici, oamenii sunt obligati sa doneze sange pentru jihadistii raniti, in numar tot mai mare. Orasul este "ca o mare inchisoare" pentru femei, care nu au voie sa paraseasca Rakka, daca au sub 45 de ani, scrie ziare.com.