Martin Schulz, anunț cumplit despre negocierile cu Grecia
Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat într-un interviu publicat vineri de cotidianul economic german Handelsblatt că nu mai există nicio bază pentru a negocia cu executivul elen condus de premierul Alexis Tsipras, informează EFE.
'În realitate, nu mai există nicio bază pentru a negocia', a declarat Schulz în interviu, acuzându-l totodată pe Tsipras că manipulează poporul grec și că încearcă tot timpul să dea vina pe creditorii internaționali ai Greciei (Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Centrală Europeană) pentru eșecul negocierilor. 'Tsipras este imprevizibil și manipulează populația greacă, subiectul capătă accente aproape demagogice', a spus el.
Schulz îi reproșează premierului grec că susține întruna că reformele pe care le cer partenerii europeni reprezintă o impunere insuportabilă, ceea ce nu este adevărat. 'Oferta făcută Greciei de reprezentanții țărilor din zona euro este foarte generoasă. Mulți miniștri de finanțe cred că s-a mers prea departe cu concesiile. (Tsipras) se înșală crezând că poate exista o ofertă mai bună', a adăugat președintele Parlamentului European.
Totuși, Schulz crede că mai există încă șansa unui acord dacă grecii vor vota 'da' la referendumul de duminică și dacă-i arată 'cartonașul roșu' guvernului condus de Tsipras. 'Mai există o șansă. Sperăm ca grecii să spună 'da' la referendum (și să accepte) cerințele creditorilor (internaționali). Astfel, poporul îi va arăta cartonașul roșu guvernului și Tsipras va trebui să-și asume consecințele și să demisioneze', a susținut el.
Un rezultat pozitiv ar duce la organizarea de alegeri anticipate, iar Schulz consideră că cel mai bine ar fi ca, până la alegeri, continuitatea să fie asigurată de un guvern de tehnocrați cu care Uniunea Europeană să poată negocia. 'Dacă acest guvern de tranziție ajunge la un acord rezonabil cu creditorii, atunci acesta ar fi sfârșitul epocii Syriza și Grecia va avea din nou o șansă', a aprecia Schulz.