MENIU

Marea Britanie va coopera cu România pentru menținerea sancțiunilor UE împotriva Rusiei

<p>Marea Britanie va coopera cu Rom&acirc;nia pentru menținerea sancțiunilor UE &icirc;mpotriva Rusiei</p>

Ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, a declarat, miercuri, după o întâlnire avută, la București, cu omologul său român, Bogdan Aurescu, că Marea Britanie și România vor 'lucra împreună în UE' pentru a se asigura că 'UE rămâne unită și robustă pentru menținerea sancțiunilor împotriva Rusiei', până când aceasta va inceta să mai încerce să modifice harta Europei, prin forța militară, potrivit HotNews.ro. 

"Construind relațiile strategice pe care le avem, am fost de acord cu nevoia unui răspuns robust al UE față de agresiunea Rusiei în Ucraina, continuând să cerem Rusiei să își respecte angajamentele de la Minsk. Vom lucra împreună, în UE, pentru a ne asigura că UE rămâne unită și robustă pentru menținerea sancțiunilor împotriva Rusiei, până când se conformează obligațiilor sale internaționale și încetează să mai încerce să schimbe harta Europei cu forța militară", a spus Hammond, într-o declarație de presă susținută alături de omologul său român, Bogdan Aurescu, la sediul MAE roman.

La rândul sau, Bogdan Aurescu a arătat că România și Regatul Unit au "exact aceeași poziție legat de regimul de sancțiuni, adoptat de Uniunea Europeană în ceea ce privește Rusia".

"Trebuie să vedem progrese durabile, în ceea ce privește soluționarea conflictului pentru a putea discuta o eventuală ajustare a regimului de sancțiuni, în ceea ce privește situația din Ucraina", a adăugat ministrul român de Externe.

De asemenea, Marea Britanie va coopera cu România pentru a se asigura de respectarea tuturor angajamentelor NATO, privind reasigurarea aliaților din est, inclusiv România.

"Vom continua să lucrăm împreună pentru a ne asigura că NATO își va respecta toate angajamentele ambițioase, luate de toți membrii săi la Summitul din Țara Galilor, inclusiv măsura de a implementa forța de reacție rapidă, pentru a ne asigura că NATO va putea să răspundă unei crize în Est", a spus oficialul de la Londra.

Mai multe pe HotNews.ro.