MENIU

Marea Britanie și UE, invitate să negocieze la Maastricht, după 25 de ani de la semnarea tratatului

Marea Britanie și Uniunea Europeană sunt invitate de către autoritățile olandeze să poarte negocierile privind Brexit-ul la Maastricht, în Olanda, după 25 de ani de la semnarea tratatului privind Uniunea Europeană și moneda unică.    

”Cred că Regatul Unit și UE ar trebui să desfășoare negocierile privind Brexit-ul la Maastricht. Invit cele două părți în acest scop'', a declarat guvernatorul provinciei Limburg, Theo Bovens, potrivit unui comunicat, la cinci zile după referendumul la care britanicii au votat pentru ieșirea țării lor din UE.

Guvernatorul Bovens a lansat invitația cu ocazia prezentării programului ”Europe Calling! Maastricht Treaty 25th Anniversary”, în onoarea Tratatului de la Maastricht, semnat pe 7 februarie 1992. Dialogul privind viitorul Europei este tema principală a acestui eveniment, care începe la 9 decembrie, pentru o durată de un an.

”După 25 de ani de la semnarea Tratatului de la Maastricht putem să reaprindem flacăra Europei unite'', a afirmat la rândul său primărița orașului Maastricht, Annemarie Penn-te Strake, citată de agerpres.ro.

Tratatul Uniunii Europene semnat la Maastricht este cel de-al doilea act fundamental al construcției europene, după Tratatul de la Roma din 1957.