MENIU

Marea Britanie anunţă că ar putea construi până la 7 centrale nucleare până în 2050

Sursa foto: Pixabay

Marea Britanie ar putea construi până la şapte centrale nucleare până în 2050, mizând în acelaşi timp şi pe energia eoliană pe mare, în cadrul unei noi strategii pentru creşterea independenţei energetice după invazia rusă din Ucraina, a transmis duminică ministrul Economiei, Kwasi Kwarteng, potrivit AFP.

„Ideea este că, ţinând cont de ceea ce este pe cale să facă (preşedintele rus Vladimir) Putin, nu vrem să trăim într-o lume în care depindem de hidrocarburile ruseşti", a spus el pentru Sunday Telegraph, subliniind că centralele eoliene pe mare şi în special centralele nucleare sunt "mijloace de a avea capacităţi de generare de energie în Marea Britanie".

Conform publicaţiei citate, după discuţii între membrii săi, guvernul premierului conservator Boris Johnson urmează să îşi prezinte joi strategia pentru a reduce dependenţa energetică a Marii Britanii şi pentru a atinge obiectivul de zero emisii nete până în 2050.

„Guvernul este tot mai conştient că am putea face mai mult în domeniul nuclear", a declarat Kwasi Kwarteng.

În 2050, "Marea Britanie va avea şase sau şapte situri" nucleare, a adăugat el.

„Acest lucru nu se va produce în următorii doi ani, dar cu siguranţă este ceva la care putem aspira", a mai spus ministrul.

Conform Sunday Telegraph, planul prevede construirea a cel puţin două centrale de mare anvergură până în 2030, pe lângă reactoare nucleare mici, în contextul în care majoritatea siturilor nucleare în funcţiune ar urma să se închidă până atunci.

Mai multe articole despre:
Marea Britanie centrale nucleare