MENIU

Manevre militare ale SUA în coasta Coreei de Nord

Forţe militare din Coreea de Sud şi Statele Unite participă începând de duminică la o serie de exerciţii comune anuale, însă amploarea acestora este mai redusă decât în anii anteriori, în contextul eforturilor pentru soluţionarea pe cale diplomatică a situaţiei din Peninsula Coreea.

Aproximativ 11.500 de militari americani şi 290.000 de militari sud-coreeni participă începând de duminică la exerciţiile aeronavale şi terestre Foal Eagle, pe teritoriul Coreei de Sud, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării de la Seul, informează site-ul postului France 24, citat de Mediafax.

Amânate pentru a nu coincide cu Jocurile Olimpice de Iarnă 2018, care au avut loc în Coreea de Sud, exerciţiile Foal Eagle sunt programate să se încheie la finalul acestei lunii aprilie, aproape la jumătate faţă de durata normală.

De asemena, spre deosebire de anii precedenţi, la manevre vor participa mai puţine unităţi strategice, iar în loc de un portavion nuclear, forţele americane vor trimite o navă de asalt amfibiu.

În a doua parte a lunii aprilie, cele două state urmează să efectueze exerciţiul comun anual Key Resolve, care se desfăşoară timp de două săptămâni şi constă în principal din simulări computerizate.

Oficialii regimului de la Phenian au criticat permanent aceste exerciţii, considerându-le pretext pentru o posibilă invazie. Drept reacţie, Coreea de Nord a efectuat o serie de teste balistice în perioada desfăşurării acestor exerciţii militare.

Situaţia din Peninsula Coreea s-a îmbunătăţit semnificativ după Jocurile Olimpice de Iarnă din Coreea de Sud, fiind programat ca liderul de la Phenian, Kim Jong Un, să aibă întrevederi cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, iar ulterior cu preşedintele american Donald Trump.

Mai multe articole despre:
Coreea de Nord SUA Coreea de Sud