MENIU

Majoritatea italienilor contestă mesajul populiștilor și cer rămânerea în Zona Euro

Majoritatea italienilor vor să păstreze moneda unică europeană, în vreme ce partidele care au câștigat alegerile sugerează o posibilă ieșire din zona euro.  

O proporţie cuprinsă între 60% şi 72% dintre italieni vor ca ţara lor să rămână parte a zonei euro, în timp ce 23-24% dintre italieni ar opta pentru renunţarea la moneda unică europeană, relevă două sondaje de opinie recente, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Sondajele au fost realizate de institutele Euromedia şi Piepoli şi rezultatele au fost difuzate miercuri seară în emisiunea 'Porta a Porta' difuzată de postul de televiziune public RAI.

Euro a devenit un subiect al dezbaterii politice din Italia în perspectiva alegerilor care vor avea loc ulterior în acest an sau la începutul lui 2019.

Ancheta sociologică realizată de Piepoli indică faptul că 72% dintre italieni vor ca ţara lor să rămână în zona euro, iar 23% susţin contrariul. Cinci la sută dintre cei intervievaţi sunt indecişi.

Sondajul Euromedia arată că 60% dintre italieni susţin rămânerea în zona euro, 24% dintre ei vor ca ţara să renunţe la euro, iar 16% sunt indecişi.

Mai multe articole despre:
Italia zona euro