Majoritatea grecilor vrea să rămână în zona euro și ar prefera un nou acord (sondaj)
Majoritatea grecilor vrea să rămână în zona euro şi ar prefera un acord cu partenerii europeni ai Atenei, în locul rupturii. Asta arată două sondaje de opinie, publicate duminică, relatează Associated Press în pagina electronică.
Potrivit unui sondaj efectuat de Alco, pentru ziarul Proto Thema, 57 la sută dintre respondenţi consideră că Grecia ar trebui să ajungă la un acord cu partenerii europeni, în timp ce 29 la sută preferă ruptura. Totodată, un alt sondaj, realizat de Kapa Research pentru ziarul To Vima, arată că 47,2 la sută dintre greci ar vota în favoarea unui nou acord dificil cu creditorii Greciei, în timp ce 33 la sută ar vota împotrivă şi 18,4 la sută sunt indecişi, informează RFI.ro.
Cele două sondaje au fost realizate la nivel naţional în perioada 24-26 iunie. Studiul Alco are o marjă de eroare de 3,2 procente, iar sondajul Kapa Research de 3,09 procente.
Sondajele au fost efectuate înainte ca premierul Alexis Tsipras să anunţe convocarea unui referendum, pe 5 iulie, pe tema propunerilor de reforme înaintate de creditorii ţării, pentru a continua finanţarea. Parlamentul grec a aprobat planurile premierului grec, privind organizarea referendumului.
Băncile elene nu vor rămâne, însă, fără bani, pentru moment, pentru că Banca Centrală Europeană a anunţat, duminică, că va finanţa în continuare instituţiile financiare din Grecia, deşi oficialii de la Atena nu au ajuns la un acord cu Eurogrupul.
Mai exact, un comunicat al Eurogroup a precizat că Grecia a întrerupt "unilateral" negocierile privind un nou pachet de ajutor. Prin urmare, Grecia trebuie să achite datoriile de 1,6 miliarde de euro către FMI scadente pe 30 iunie, riscând să intre în incapacitate de plată.
Această situaţie a generat temeri că Grecia ar putea părăsi zona euro, iar economia sa s-ar putea prăbuşi în lipsa unor noi fonduri de salvare.