MENIU

Madridul amenință Catalonia cu opțiunea nucleară: suspendarea autonomiei

Catalonia

Spania s-ar putea folosi de puterea sa constituțională pentru a suspenda autonomia catalană dacă parlamentul regiunii va declara independența Cataloniei, a atenționat luni ministrul spaniol al justiției, Rafael Catala, în urma referendumului ilegal organizat duminică, informează Reuters și AFP, citate de Agerpres.

Potrivit articolului 155 din Constituția Spaniei, guvernul central poate suspenda puterile autonome ale regiunii din nord-estul țării.

"Există articolul 155. Vom folosi întreaga putere a legii. Obligația noastră este să rezolvăm problemele și o vom face, chiar dacă aplicarea unor măsuri ar putea produce suferință. Însă, dacă cineva își va declara independența, noi le vom spune că nu o pot face", a spus Catala într-un interviu televizat.

Liderii catalani au anunțat duminică seara târziu că 90% dintre cei care au participat la referendum, pe care Madridul l-a declarat ilegal, s-au pronunțat pentru independență și că acest lucru deschide calea pentru proclamarea unilaterală a secesiunii față de restul Spaniei.