MENIU

Lupte violente și mulți morți în estul Ucrainei, pe fondul unui conflict intern al separatiștilor

Mai mulți oameni au murit în estul Ucrainei în timpul unor schimburi de focuri între separatiștii proruși și trupele ucrainene, notează Reuters. Reizbucnirea conflictului vine pe fondul unor lupte interne pentru putere între separatiști.

Lupte grele se dau în regiunea Luhanskului, iar cea mai complicată situație este în regiunea localității Krîmskoe, anunță agenția ucraineană UNIAN, cu trimitere la comunicatul militarilor ucraineni. În ultimele 24 de ore, rebelii și ucraineni s-au confruntat peste 8 ore în această regiune.

„Militarii ucraineni au nimicit 4 rebeli pro-ruși, iar cinci insurgenți au fost răniți. Din păcate, au fost uciși patru soldați ucraineni, iar doi au fost răniți”, se arată în comunicatul Armatei ucrainene. În afară de asta, în regiunea localității Krîmskoe, forțele separatiste au atacat cu mortiere de calibru 82 mm pozițile guvernamentale ale Ucrainei.

Pe direcția Donețk, cea mai complicată situație a fost în regiunea localității Priazovie, după ce rebelii au lansat peste 20 de obuze de calibru diferit. „În general, în ultimele 24 de ore, pe toată linia de demarcație, au fost fixate cel puțin 7 încălcări ale regimului de încetare a focului, inclusiv și o confruntare directă. Practic în toate cazurile militarii ucraineni au întreprins măsuri similare. Din păcate, în urma luptelor, în total au fost uciși 5 soldați ucraineni, iar patru au fost răniți”, informează serviciul de presă al Armatei Ucrainene, citat de Deschide.md.

Reizbucnirea luptelor dintre trupele guvernamentale și separatiști vine pe fondul unui aparent conflict intern în tabăra rebelilor proruși.

Potrivit surselor citate de Radio Europa Liberă, liderul separatist din Luhansk, Igor Plotnițki, ar fi fugit în Rusia, împreună cu familia sa și cu o parte a membrilor administrației.

Asta după ce pe 21 noiembrie, oameni înarmați îmbrăcați în uniforme verzi, fără însemne, au ocupat poziții în centrul capitalei provinciei separatiste ucrainene.

Autorul ”loviturii de palat” ar fi ministrul de interne al lui Plotnițki, Igor Kornet, care a primit susținere din cealaltă provincie separatistă, Donețk.

În vreme ce Plotnițki beneficia, cel puțin la nivel declarativ, de susținerea Kremlinului, surse citate de publicația britanică spun că și Kornet s-ar bucura de suportul unor membri ai serviciilor de securitate.

Mai multe articole despre:
Ucraina Doneţk Igor Plotniţki Luhansk Igor Kornet