Lupte intense la Doneţk. 40 de morţi. Armata a preluat controlul asupra aeroportului
Patruzeci de persoane - 38 de combatanţi şi doi civili - au fost ucise în confruntările care au început luni, între armata ucraineană şi insurgenţi proruşi, pentru preluarea controlului asupra aeroportului de la Doneţk, în estul separatist, a anunţat primarul oraşului, relatează AFP.
Cel puţin 40 de persoane au murit în timpul luptelor dintre separatiştii proruşi şi armata ucraineană în Doneţk. Autorităţile de la Kiev au anunţat că au preluat controlul total asupra aeroportului.
Un combatant prorus, care a refuzat să îşi spună numele din motive de securitate, delarase anterior că în faţa spitalului din Doneţk au fost aduse 30 de cadavre ale insurgenţilor.
Lupte intense au avut loc, luni, în apropiere de aeroportul internaţional din Doneţk. Acesta a fost ocupat în cursul dimineţii de insurgenţi înarmaţi proruşi, iar armata ucraineană a intervenit pentru a-l elibera.
Principalul terminal al aeroportului internaţional din Doneţk a fost atins, luni, de obuze lansate de elicoptere ale armatei ucrainene, informează AFP.
Primarul oraşului Doneţk i-a sfătuit luni pe locuitori să nu iasă din casă, după declanşarea unor luptelor soldate cu "victime în rândul civililor", relatează AFP.
"Supravegheaţi-vă copiii. Încercaţi să ieşiţi din casă doar pentru situaţii de urgenţă", a declarat primarul Oleksandr Lukiancenko, citat într-un comunicat publicat pe site-ul primăriei.
"Evitaţi să vă deplasaţi în zona aeroportului şi, dacă este posibil, în cea a gării feroviare", a continuat el.