Extremistul Jair Bolsonaro este noul președinte al Braziliei. Lumea își ține respirația
Jair Bolsonaro, un politician cu vederi rasiste, misogine și homofobe, un susținător al dictaturii militare, admirator al lui Donald Trump, care a practicat un discurs violent în campania electorală și s-a bazat pe știri false pentru a se promova, a câștigat alegerile prezidențiale în Brazilia, pe fondul unei dezamăgiri a alegătorilor confruntați cu probleme economice, corupție și criminalitate. Dacă generalii brazilieni, oamenii de afaceri, dar și milioane de brazilieni simpli se bucură și cred că vor avea de câștigat de pe urma unei victorii a lui Bolsonaro, opoziția, o altă parte a alegătorilor, dar și o mare parte a comunității internaționale privesc cu îngrijorare spre momentul care ar putea da peste cap democrația uneia dintre cele mai mari țări din lume.
Jair Bolsonaro, politicianul de extremă dreapta care a divizat societatea cu discursul său și promisiunile radicale, a câștigat alegerile prezidențiale din Brazilia, potrivit numărătorii oficiale a 90% dintre voturile exprimate, a anunțat autoritatea electorală.
Bolsonaro s-a impus ușor, cu 56% din voturi, potrivit rezultatelor preliminare, în fața contracandidatului său de stânga, Fernando Haddad, care a adunat 44%.
Bolsonaro, un admirator al dictaturii militare, un politician cu declarații violent misogine, rasiste și homofobe, era favoritul autoritar al scrutinului.
Cine este Bolsonaro
Jair Bolsonaro nu şi-a ascuns niciodată admiraţia pentru anii dictaturii militare, și s-a declarat dispus să "schimbe Brazilia", dar prin "apărarea legilor şi respectarea Constituţiei".
La 63 de ani, militar în rezervă, atât grosier, cât şi rasist şi homofob, el încarnează candidatul "antisistem". Jair Bolsonaro a spus, printre altele, că o parlamentară din ţara lui este "prea urâtă pentru a fi violată" şi că "femeile şi bărbaţii nu ar trebui să câştige salarii egale".
Urând stânga şi în special PT, aflat la putere din 2003 până la mijlocului anului 2016, dar şi contestatar al dreptei tradiţionale, el a ştiut să capteze voturile celor sătui de actuala clasă politică.
Într-un mesaj video difuzat la un miting în Sao Paulo, fostul militar le-a spus miilor de susţinători că "îi vom mătura pe bandiţii aceia roşii de pe hartă", o referire la Partidul Muncitorilor (PT, stânga).
Bolsonaro a atacat şi un ziar, Folha de Sao Paulo, care săptămâna trecută a relatat că el a încălcat regulamentul de finanţare a campaniei, calificând această informaţie ca "cel mai mare 'fake news' din Brazilia".
Cel care se consideră drept un "Trump tropical" şi-a axat campania pe lupta împotriva insecurităţii. Pentru aceasta, el vrea să instituie o scădere a vârstei de penalizare de la 18 la 17 ani, o flexibilizare a legislaţiei asupra portului de arme, considerând că acestea sunt "instrumente care pot fi utilizate pentru a ucide sau pentru a salva vieţi", precum şi o "protecţie juridică" a poliţiştilor dacă aceştia ucid un suspect cu arma lor de serviciu.
Capitolul corupţiei este de asemenea foarte important în campania sa. Bolsonaro profită de scandaluri în care este implicat partidul de stânga, în special încarcerarea lui Luiz Inacio Lula da Silva din aprilie pentru corupţie, pentru a-l decredibiliza pe Fernando Haddad. "Vrem un guvern decent, diferit de tot ceea ce ne-a aruncat în criza etică, morală şi bugetară", a reiterat el, promiţând să reducă două ministere cu scopul de a limita aranjamentele dintre partide şi de a institui un sistem mai strict al bugetului.
În pofida cunoştinţelor limitate în economie, Bolsonaro şi-a atras simpatia investitorilor cu propuneri ultraliberale pentru ţara sa. Programul său economic prevede reducerea cu 20% a volumului datoriei, privatizând şi capitalizând o mare parte a întreprinderilor publice braziliene, crearea unui sistem paralel de pensionare prin capitalizare şi crearea unui super-minister al economiei, care le-ar regrupa pe cel al finanţelor şi pe cel al planificării.
Apărător al "valorilor", aliat al evangheliştilor ultraconservatori, fostul militar vrea să acţioneze asupra educaţiei, întărind studierea matematicii, ştiinţelor şi limbii portugheze, "fără îndoctrinare şi nici sexualizare precoce". O referire la obsesia unei părţi a dreptei dure, convinsă că şcolile braziliene pervertesc copiii cu idei marxiste şi iniţierea în sexualitate.
Urmașul lui Lula da Silva
Criticat pentru că s-a îndepărtat de cele mai sărace pături sociale, contracandidatul lui Bolsonaro, Fernando Haddad a mizat pe o ultimă mobilizare a acestui rezervor tradiţional de vot al Partidului Muncitorilor.
Cadru universitar, traducător din Karl Marx, licenţiat în drept, filosofie şi economie, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Sao Paulo (USP), acest bărbat de 55 de ani aparţine aripii moderate a Partidului Muncitorilor. Refuzând să califice Venezuela lui Maduro drept democraţie, acest fiu de imigranţi libanezi este considerat de analişti ca fiind un social-democrat. Dar inamicii săi, în special tabăra militanţilor lui Jair Bolsonaro l-au văzut mai degrabă drept comunist cu intenţia de a "venezueliza" Brazilia.
Preferat de fostul preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva la 11 septembrie, după invalidarea candidaturii "tatălui săracilor" pentru corupţie, Fernando Haddad aştepta să iasă la rampă de aproape un deceniu.
Considerat ca făcând parte din tânăra generaţie promiţătoare a PT, el devine la 42 de ani ministru al educaţiei în timpul primului mandat al lui Lula în 2005. La conducerea unuia dintre cele mai vizibile portofolii ale guvernului, el a ajutat la înfiinţarea de universităţi în regiunile cele mai înapoiate ale ţării.
El a propus un program în acord cu mentorul său. Referitor la economie, el doreşte să pună capăt îngheţării cheltuielilor publice decise de guvernul Temer, o întrerupere a privatizărilor, măsuri împotriva evaziunii fiscale, precum şi reducerea datoriei naţionale prin "revenirea la ocuparea integrală a forţei de muncă".
Într-o ţară subminată de lupte între bande, unde omorul este comis în medie la fiecare zece minute, el pledează pentru o schimbare radicală a politicii antidrog actuale "greşită, nedreaptă şi ineficientă", folosind drept exemplu experienţe de depenalizare din alte ţări; dar şi o îmbunătăţire a politicii de control al armelor de foc, care trebuie să fie "îmbunătăţită, prin întărirea urmăririi traseului acestora" şi o mai bună coordonare a serviciilor de informaţii pentru combaterea crimei organizate.
O altă temă centrală a alegerilor prezidenţiale vizează măsurile de combatere a corupţiei. Fernando Haddad pledează pentru "mai multă transparenţă", dar consideră că "lupta împotriva corupţiei nu poate servi pentru a incrimina politica". El nu uită educaţia în programul său. Candidatul PT vrea astfel să pună în valoare în programele educaţionale "o perspectivă incluziva, nerasistă, nesexistă şi nediscriminatorie faţă de comunitatea LGBT".