MENIU

Londra nu crede în retragerea Kremlinului: „Este doar o reorganizare tehnico-tactică”

Rușii se reorganizează, nu renunță la invazie, spun britanicii. Foto/Profimedia

Deși opinia publică internațională s-a grăbit să răsufle ușurată, atunci când a văzut că rușii bat în retragere, serviciile de informații din Marea Britanie au simțit nevoia să tragă un semnal de alarmă. Actualele mișcări de trupe ale Federației Ruse înseamnă doar reorganizare și realimentare, nu și renunțarea la invazie.

Serviciile militare de informaţii britanice au transmis miercuri că unităţile militare ruseşti care au suferit pierderi grele în Ucraina au fost nevoite să se întoarcă în Rusia sau în Belarus în încercarea de a se reorganiza şi realimenta, relatează Reuters, citat de Agerpres.

„O astfel de mişcare pune o presiune şi mai mare pe logistica şi aşa suprasolicitată a Rusiei şi demonstrează dificultăţile pe care le are Rusia în reorganizarea unităţilor sale în zonele avansate din Ucraina”, a precizat Ministerul britanic al Apărării.

Rusia va încerca să compenseze reducerea manevrelor sale terestre prin atacuri masive de artilerie şi rachete, a adăugat ministerul.

În acelaşi timp, vicepremierul Dominic Raab a declarat miercuri că Marea Britanie va privi cu mare scepticism orice noi promisiuni venite de la Rusia în privinţa Ucrainei şi va răspunde Moscovei pe baza acţiunilor sale.

"Aş fi foarte atent" la ce promite "maşinăria de război a lui Putin", a declarat el pentru Times Radio, adăugând că trebuie să se creeze în continuare spaţiu pentru diplomaţie.

"În cele din urmă, ei trebuie testaţi prin acţiunile lor şi trebuie să se retragă din Ucraina, nu doar să se repoziţioneze", a mai spus el.

"Oricum, privim cu mare scepticism orice vine de la Moscova", a declarat Raab.