Liderul socialiştilor unguri a demisionat după deruta în alegerile legislative şi europene
Liderul partidului socialist ungar MSZP Attlia Mesterhazy a demisionat joi din post, după înfrângerile suferite de formaţiunea sa în alegerile europene de la 25 mai şi în algerile parlamentare de la 6 aprilie, relatează AFP.
"MSZP a suferit înfrângeri importante în alegerile (legislative) de la 6 aprilie şi în alegerile (europene) de la 25 mai, iar eu mi-am acceptat partea de responsabilitate", a declarat Attila Mesterhazy într-o conferinţă de presă la Budapesta.
El a renunţat la preşedinţia partidului şi grupului parlamentar. Numele succesorului său va fi anunţat în urma alegerilor interne din partid, în care nu va candida şi a căror organizare urmează să fie stabilită.
Mesterhazy, în vârstă de 40 de ani, a preluat conducerea partidului socialist în 2010, după înfrângerea taberei din care formaţiunea făcea parte, de către partidul conservator Fidesz al premierului populist Viktor Orban, în alegerile legislative.
În alegerile din aprilie 2014, el a condus o coaliţie de centru-stânga împotriva lui Orban, dar a obţinut doar 26% din voturile exprimate, în timp ce Fidesz a obţinut un scor de 45%.
O lună şi jumătate mai târziu, MSZP a înregistrat o înfrângere istorică, obţinând un scor de aproape 11% în alegerile europene şi clasându-se pe poziţia a treia, după Fidesz şi partidul de extremă dreapta Jobbik.
Partidul socialist, care a guvernat ţara în perioada 2002-2010, a înregistrat cel mai slab scor din istoria sa electorală într-o consultare naţională, de la revenirea la democraţie în 1990 şi de la primele alegeri organizate la un an după căderea comunismului.