Liderul coreean Kim Jong-Un ar putea fi pus sub acuzare pentru crime împotriva umanității
Preşedintele nord-coreean, Kim Jong-Un, ar putea fi vizat de o anchetă a Naţiunilor Unite privind crime împotriva umanităţii, pe baza unei recomandări făcute de Darzuki Marusman, comisarul ONU pentru evaluarea situaţiei drepturilor omului în Coreea de Nord.
Darzuki Marusman a recomandat Consiliului ONU pentru Drepturile Omului să îl înştiinţeze oficial pe Kim Jong-Un şi pe alţi lideri ai regimului stalinist de la Phenian că "ar putea face obiectul unei anchete", informează Reuters, scrie Mediafax.
"Liderii nord-coreeni ar putea fi judecaţi pentru crime împotriva umanităţii comise în timpul mandatului lui Kim Jong-Un", a precizat Marusman.