MENIU

Lider ultranaționalist rus: România poate profita de instabilitate pentru a revendica teritorii

Liderul ultranaţionalist rus, Vladimir Jirinovski, a avertizat, luni, că acţiunile Ucrainei riscă să conducă la izbucnirea celui de-al Treilea Război Mondial și a precizat, în acest context, că România, Ungaria şi Polonia ar putea anexa teritorii ucrainene care le-au aparţinut, informează Mediafax.

"Manevrele Serbiei împotriva Austro-Ungariei au provocat Primul Război Mondial, iar acum istoria se repetă. Prin acţiunile de acum, Ucraina conduce Europa spre al treilea Război Mondial. Din nefericire, se va ajunge la asta, iar Ucraina este un instigator", a declarat Vladimir Jirinovski, într-un comunicat postat pe site-ul Partidului Liberal-Democrat din Rusia.

Potrivit lui Jirinovski, Polonia ar putea profita de situaţia instabilă din regiune pentru a încerca să anexeze oraşele ucrainene Liov şi Rovno, Ungaria ar putea revendica zonele transcarpatice, iar România, Cernăuţiul şi Bucovina.

"Aceste teritorii le aparţin. Harta secolului 16 arată că aceste teritorii au fost ocupate de Kiev (...) După destrămarea Uniunii Sovietice, structura bipolară a lumii a dispărut, iar acum Occidentul este interesat să diminueze orientarea spre politici de stânga a Europei de Est. Ideile de stânga tind să beneficieze de o mai mare susţinere în contextul crizei economice. Ţările vor fi atrase din nou de Rusia. De aceea, în mod deliberat, se încearcă orientarea Europei de Est, a zonei baltice şi a Ucrainei spre politici de dreapta, pentru a face imposibilă apropierea de Rusia", a mai spus Jirinovski.