MENIU

Libia. Forţele guvernamentale au eliberat portul Sirte de sub controlul grupării Stat Islamic

Forțele guvernului libian susținut de comunitatea internațională au preluat vineri noapte controlul asupra orașului Sirte de la jihadiștii grupării Statul Islamic (SI), a precizat sâmbătă un oficial, potrivit AFP.

Forțele loiale guvernului de uniune națională (GNA) "au preluat controlul asupra portului Sirte și s-au instalat acolo", a declarat pentru AFP Reda Issa, un responsabil al biroului de informații al ofensivei lansate în urmă cu o lună pentru eliberarea orașului Sirte și a regiunii de sub controlul SI. Aceste forțe controlează acum mai multe cartiere rezidențiale din estul orașului, potrivit lui Issa.

Confruntări violente au avut loc între jihadiști și forțele GNA înainte ca acestea din urmă să elibereze portul, de asemenea în estul orașului. Issa a spus că vineri s-au înregistrat 11 morți și 45 de răniți în rândurile forțelor pro-GNA, majoritatea fiind vizați de gloanțele lunetiștilor SI postați pe acoperișurile clădirilor.

Situat la 450 de km este de Tripoli și aflat de un an în mâinile SI, orașul Sirte este principala bază a grupării jihadiste în Libia, unde s-a implantat la sfârșitul lui 2014 pe fondul haosului politic și de securitate care s-a instalat după revolta care l-a îndepărtat de la putere pe liderul Muammar Gaddafi în 2011. Potrivit lui Reda Issa, forțele proguvernamentale i-au încercuit acum pe luptătorii jihadiști într-un sector de 5 km pătrați între centrul și nordul orașului.

Ele blochează încă de joi intrarea pe mare în oraș datorită unor nave ale marinei. Forțele loiale guvernului de uniunea națională, formate în special din miliții din orașul Misrata, au intrat miercuri în Sirte și de atunci avansează spre interiorul orașului, cu sprijinul bombardamentelor aeriene și al tirurilor de artilerie grea.

Într-o postare pe Twitter, emisarul ONU pentru Libia s-a declarat sâmbătă "impresionat de progresele rapide ale forțelor loiale GNA" la Sirte.

Mai multe articole despre:
măsuri port Libia eliberat decizii Sirte stat islamic