Leonardo DiCaprio donează 10 milioane de dolari forțelor armate ucrainene
Actorul Leonardo DiCaprio a donat 10 milioane de dolari forțelor armate ucrainene pentru a sprijini armata, armamentul și ajutorul umanitar celor care rămân în țară, anunță Corriere della Sera, care citează Ukrinform, agenția de presă ucraineană.
Aceasta este considerată ca fiind cea mai mare sumă donată până acum Ucrainei după invazia armatei ruse.
Potrivit Corriere, alegerea ar avea un motiv atât emoțional, cât și umanitar: actorul Titanic are rădăcini ucrainene datorită bunicii materne, originară din Odesa. Pe de altă parte, DiCaprio s-a dovedit mereu sensibil la problemele sociale și de mediu.
Bunica actorului, Elena Smirnova, a murit în 2008, la vârsta de 90 de ani. Ea era originară din Odesa, orașul cu ieșire la Marea Neagră.
Donația actorului vine după apelul președintelui ucrainean Volodimir Zelensky, care a cerut sprijin pentru lupta ucraineană atât la nivel militar, cât și financiar.
Cele 10 milioane de dolari donate de DiCaprio ar fi fost deja virate în contul Băncii Naţionale a Ucrainei.
După Blake Lively și Ryan Raynolds, Mila Kunis și Ashton Kutcher, DiCaprio se alătură vedetelor americane care s-au decis să iajute financiar cauza Ucrainei.