MENIU

Lecţia pe care Emmanuel Macron i-a dat-o lui Vladimir Putin, despre propaganda mincinoasă din Rusia

Russia Today și Sputnik, finanțate de Kremlin, ''au fost organe de influență și propagandă'' în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale din Franța, a afirmat luni președintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unei conferințe de presă la Versailles cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează AFP.

În timpul campaniei electorale din Franța, echipa lui Macron a interzis agenției de presă Sputnik și canalului de televiziune Russia Today să aibă acces media la sediul campaniei sale deoarece acestea difuzau propagandă mai degrabă decât să ofere știri reale, notează DPA.

"În timpul campaniei electorale, Rusia Today și Sputnik au fost agenți de influență care, în mai multe rânduri, au răspândit știri false despre mine și despre campania mea", a declarat Macron în cadrul conferinței de presă cu Putin, răspunzând la întrebarea unui jurnalist. "S-au comportat ca niște organe de influență, de propagandă și de propagandă mincinoasă", a adăugat el, conform Agerpres.

Președintele Vladimir Putin nu a reacționat la comentariile despre mass-media ruse, deși a părut deranjat când un jurnalist a sugerat că Moscova s-ar fi aflat în spatele atacurilor cibernetice împotriva campaniei lui Macron. Aceste acuzații nu s-au bazat pe fapte, a spus el. Totodată, președintele rus a declarat că întâlnirea cu rivalul lui Macron în alegerile prezidențiale, Marine Le Pen, la Moscova, în martie, nu înseamnă faptul că Kremlinul a încercat să influențeze votul.

Referindu-se la vizita lui Marine Le Pen, președintele Putin a afirmat că nu a văzut nimic greșit în faptul că Moscova nu a oprit politicieni străini să aibă relații bune cu Rusia. "Dacă Marine Le Pen a dorit o întrevedere, de ce ar fi refuzat Rusia o astfel de întrevedere?", a întrebat președintele Putin.