Lavrov respinge "formula de pace" a lui Zelenski: Ideea de a alunga Rusia din estul Ucrainei și din Crimeea, o iluzie
Rusia nu va folosi „formula de pace” a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski ca bază pentru negocierile pe care toată lumea le așteaptă cu sufletul la gură, dar care par tot mai puțin posibile. În plus de asta, Moscova consideră că Kievul nu este încă pregătit pentru discuţii de pace reale, potrivit celor mai recente declarații făcute de ministrul de Externe Serghei Lavrov, citat de agenţia rusă de presă RIA Novosti și preluat de The Guardian.
Lavrov a precizat, totodată, pentru RIA Novosti că ideea Kievului de a alunga Rusia din estul Ucrainei şi din Crimeea cu ajutorul occidental a fost „o iluzie”.
În context, el a arătat că orice propunere de a pune capăt conflictului trebuie să ţină cont de ceea ce el numeşte a fi „realităţile de astăzi” din patru regiuni ucrainene pe care Moscova le-a declarat unilateral parte a Rusiei.
Declarația șefului de la Externe rus nu este o surpriză pentru nimeni. Recent, într-o întâlnire periodică cu reporterii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a respins planul de pace în zece puncte al lui Zelenski, care include restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei, retragerea trupelor ruse, eliberarea tuturor prizonierilor, un tribunal pentru cei responsabili de agresiune şi garanţii de securitate pentru Ucraina.