MENIU

Lavrov, primit de un președinte de stat cu critici

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov efectuează sâmbătă o vizită în Slovacia, unde a primit critici din partea președintelui acestei țări, Andrej Kiska, pentru anexarea Crimeii și pentru situația din estul separatist prorus al Ucrainei, transmite agenția EFE, aceste poziții fiind însă diferite de cele ale premierului slovac Robert Fico, unul dintre oficialii europeni cei mai vocali împotriva sancțiunilor instituite contra Rusiei.

'Considerăm că modul în care Crimeea a fost ocupată și anexată de Federația Rusă în luna martie a anului trecut constituie o acțiune de destabilizare a ordinii pașnice și o încălcare a principiilor dreptului internațional', a spus șeful statului slovac după întrevederea cu șeful diplomației ruse. Acesta din urmă nu a făcut declarații în fața presei imediat după întâlnirea cu Kiska. Lavrov a fost invitat la Bratislava pentru manifestările ocazionate de împlinirea a 70 de ani de la eliberarea capitalei slovace de către Armata Roșie, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Președintele Andrej Kiska a vorbit și despre responsabilitatea Rusiei în actualul conflict din estul separatist al Ucrainei.

'Ne exprimăm speranța că în acest conflict armele vor fi înlocuite definitiv de dialog și de respectarea acordurilor (de la Minsk), iar soldații străini aflați în Ucraina fără permisiunea acesteia vor pleca, astfel încât Ucraina, ca stat suveran, să-și poată controla frontierele', a continuat liderul slovac, făcând referire la prezența soldaților ruși în estul Ucrainei, prezență pe care Moscova o neagă, în pofida numeroaselor dovezi.

 Mai multe pe Agerpres