Lavrov, despre relația dintre SUA și RUSIA: Nu este un nou război rece
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a apreciat luni că actualele relații dintre Rusia și SUA traversează o perioadă de răcire, dar că nu poate fi vorba de un nou "război rece", scrie Agerpres.
"Desigur că nu este vorba de un război rece", a afirmat șeful diplomației ruse, în cadrul unei conferințe la Moscova pe probleme legate de politica externă a Rusiei, după cum relatează RIA Novosti.
El nu a dorit să dea un calificativ concret pentru actualele relații dintre Moscova și Washington, apreciind că acest aspect revine istoricilor, dar a subliniat că răcirea care există în prezent între Rusia și SUA va fi de lungă durată. "Această perioadă va dura mult", a declarat ministrul rus, adăugând că "americanii vor avea nevoie de timp pentru a-și reevalua locul pe care îl ocupă în lume și pentru a conștientiza ceea ce s-a petrecut în ultimele decenii".
Mai multe pe Agerpres
Mai multe articole despre:
Rusia
SUA
relaţia
Serghei Lavrov
deciziil. noua razboi rece
s-a mai racit