Lavrov avertizează EUROPA: Nu vă veți descurca mult timp fără noi
Europa nu va putea să se descurce fără gaze naturale din Rusia încă mult timp de acum încolo, consideră ministrul rus de externe Serghei Lavrov, citat de publicația ucraineană Arena, scrie Agerpres
'Toată lumea înțelege foarte bine că, încă o lungă perioadă de timp, Europa nu va putea să facă față situației fără gaze naturale rusești', a declarat Lavrov, în cadrul unei reuniuni a Asociației de afaceri europene (AEB) — ce regrupează majoritatea companiilor mari străine din Rusia — ce se desfășoară marți la Moscova.
În opinia sa, gazele de șist nu vor fi în măsură să înlocuiască importurile europene de gaze rusești. Se încearcă convingerea țărilor europene, inclusiv de peste Ocean, că trebuie să se reorienteze spre furnizările de gaze de șist din SUA și gaz condensat, a spus Serghei Lavrov, explicând că această variantă este mult mai costisitoare.
'Aici cel mai important este de a scăpa de politizare și de a nu le permite politicienilor să adopte decizii care vor pune politicul înaintea economicului', a spus ministrul rus, adresându-se participanților la forumul european de la Moscova.
Mai multe pe Agerpres