Lavrov amenință că lasă omenirea fără cerealele Ucrainei. Ce motive invocă șeful diplomației ruse
Serghei Lavrov pune lumea pe jar. Ministrul rus de externe a amenințat că Moscova va interzice exportul de cereale din Ucraina prin porturile de la Marea Neagră. El a amintit că acordul susținut de ONU prin care rușii permit trecerea vaselor civile cu cereale prin blocada navelor lor expiră în noiembrie.
Serghei Lavrov a subliniat că mai este „multă muncă” de făcut înainte ca înțelegerea să poată fi reînnoită luna viitoare. Mai ales pentru că cerealele nu ajung la cele mai sărace țări din lume decât într-un volum extrem de scăzut, conform datelor ONU.
„Țările europene dau următoarea explicație: spun că, da, primim cea mai mare parte a cerealelor ucrainene, dar apoi aceste cereale sunt distribuite în întreaga lume, inclusiv în cele mai sărace țări. Aș vrea să am o imagine mai clară, așa că am cerut secretariatului ONU, care este implicat în această operațiune și care deține toate datele, să furnizeze statistici privind circulația cerealelor până la destinația finală”, a declarat Lavrov.
„Este mult de lucru. Acordul expiră în noiembrie. Pornim de la premisa că, înainte de a se lua în considerare problema prelungirii sale, toate problemele menționate vor fi rezolvate într-un mod satisfăcător”, a mai spus Lavrov.
Moscova a cerut, între altele, noi statistici de la Organizația Mondială care să demonstreze că cerealele ajung la cei în nevoie. Ucraina este unul dintre cei mai mari producători de grâu din lume.