La un pas de tragedie! Ce au păţit cei 163 de pasageri ai avionului ce zbura de la Paris la Londra
Un avion de tip Airbus A320 cu 163 de pasageri la bord ce se deplasa, marţi, de la Paris către Londra a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgenţă după ce piloţii au simţit miros de fum în cabina aparatului.
Membrii echipajului purtau măşti de oxigen în momentul în care aeronava a atins asfaltul pistei de aterizare a aeroportului Heathrow. Cursa regulată avea 163 de pasageri la bord în momentul în care în cabina piloţilor s-a simţit un puternic miros de fum.
Profesionalismul echipajului a făcut însă ca incidentul să nu degenereze şi să nu fie înregistrate victime sau pagube însemnate
"Tocmai am ajuns acasă în siguranţă după prima mea aterizare de urgenţă cu BA327 (numele avionului implicat în incident n.r.). Echipajul British Airways s-a comportat profesionist sub presiune", a scris un pasager pe reţelele de socializare, citat de click.ro.