Kremlinul SPULBERĂ orice speranțe: Putin nu intenționează să vorbească cu Zelenski sau Biden. Totul pus pe o SINGURĂ carte
Vladimir Putin este de neînduplecat. Lideruld e la Kremlin nu intenţionează să vorbească cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în ciuda apelului făcut de acesta chiar zilele trecute, apreciind că negocierile din ajun trebuie să continue în acest format din care fac parte reprezentanţi ai celor două state. Anunțul a fost făcut, vineri, chiar de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferință de presă.
Preşedintele rus nu intenţionează să aibă discuţii nici cu omologul său american, Joe Biden.
"O astfel de convorbire nu este prevăzută. Este dificil să consideri în prezent aceşti parteneri drept interlocutori", a sdeclarat Dimitri Peskov, în timp ce Rusia acuză Occidentul, în general, şi SUA, în particula,r de instrumentalizarea Ucrainei împotriva Moscovei şi de a face din aceasta o ameninţare strategică pentru Kremlin, scrie AFP.
Potrivit Reuters, Dimitri Peskov susține că evoluţia negocierilor cu Ucraina va depinde de reacţia Kievului la discuţiile care au avut loc săptămâna aceasta între cele două părţi.
Reamintim că Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie, într-o operațiune de "denazificare a Ucrainei", așa cum a susține Vladimir Putin.
Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski trimite, joi, un mesaj de forță omologului său de la Kremlin, Vladimir Putin. "Pleacă de pe pământul nostru!", a spus Zelenski, potrivit presei ucrainene. Mesajul a venit într-un moment extrem de tensionat, când negocierile dintre delegațiile celor două se afalu în plină desfășurare, în Belarus.
"Zelensky către Putin: Pleacă de pe pământul nostru
Dacă nu vrei să pleci acum - stai cu mine la masa negocierilor, sunt liber. Dar nu la 30 de metri, așa cum ai făcut cu Macron, cu Scholz - sunt un vecin! Nu mușc. Sunt un om normal, stai cu mine, vorbește cu mine, de ce ți-e frică? Nu amenințăm pe nimeni. Nu suntem terorişti", ar fi transmis Zelenski, în timpul unei conferințe cu presa străină, potrivit presei ucrainene.