MENIU

Kremlin: Scopul întrevederii Merkel-Putin, "sincronizarea ceasurilor" pe chestiuni urgente

Kremlin: Scopul întrevederii Merkel-Putin, "sincronizrea ceasurilor" pe chestiuni urgente

Întrevederea cancelarului german Angela Merkel cu preşedintele rus Vladimir Putin a fost "serioasă şi detaliată", a declarat un reprezentant al Kremlinului, precizând că scopul nu a fost acela de încheia vreun acord, doar de a "sincroniza ceasurile" în privinţa unor chestiuni internaţionale urgente.

Cei doi lideri au discutat, sâmbătă, în cadrul unei întrevederi la Schloss Meseberg, lângă Berlin, despre o serie de subiecte de interes internaţional, cum ar fi conflictele din Ucraina şi Siria, situaţia refugiaţilor sirieni sau proiectul unui gazoduct submarin care a atras opoziţia SUA şi mai multor ţări UE, notează mediafax.ro.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că întrevederea, care a durat trei ore, a fost "foarte serioasă şi detaliată", informează agenţia de ştiri Tass.

"Nu a existat niciun obiectiv de a ajunge la un acord. A fost o discuţie utilă de sincronizare a ceasurilor în ceea ce priveşte o serie de chestiuni urgente", a adăugat Peskov.

Mai multe articole despre:
Putin Merkel întrevedere merkel putin