MENIU

Kommersant: „Rusia plăteşte întreţinerea Moldovei”, cu scopul de a-i asigura lui Dodon un nou mandat de preşedinte

Vicepremierul rus Dmitri Kozak a anunţat că Rusia va reduce anul viitor preţul gazelor pentru Republica Moldova cu 62 de dolari pentru o mie de metri cubi, de la 235 la 173 de dolari.

Publicaţia rusă Kommersant îl citează pe Kozak şi cu declaraţia că la întâlnirea de miercuri de la Moscova dintre noul premier moldovean Ion Chicu şi omologul său rus Dmitri Medvedev s-a discutat, la solicitarea Chişinăului, şi acordarea de către Rusia a unui credit de 300 de milioane de dolari pentru reparaţia drumurilor.

„Dar chestiunea încă nu este decisă. Trebuie să vedem care pot fi condiţiile de acordare a unui astfel de credit şi care vor fi garanţiile restituirii acestuia”, a declarat Kozak, citat de publicaţia rusă.   Kommersant îşi intitulează articolul „Rusia plăteşte întreţinerea Moldovei” şi spune că pentru Moscova scopul politic al gesturilor anunţate este de a susţine candidatura lui Igor Dodon pentru un al doilea mandat la preşedinţie, la alegerile de anul viitor.

„Un candidat loial şi care convine de minune Moscovei”, conchide publicaţia.   Vizita lui Ion Chicu are loc la cinci zile după desemnarea în funcţie, după ce Partidul Socialiştilor, al cărui lideri informal este preşedintele Dodon, şi Partidul Democrat au demis guvernul pro-european al Maiei Sandu.

Reportajul complet AICI.

 

Mai multe articole despre:
putin dodon rusia moldova