Kievul acuză Rusia că a introdus trei lansatoare de rachete în Ucraina
Kievul a acuzat duminică Rusia că a introdus în Ucraina trei lansatoare multiple de rachete de tip Grad de pe teritoriul rusesc şi a denunţat încălcarea spaţiului aerian ucrainean de către avioane ruseşti fără pilot.
"O coloană militară în care se aflau trei sisteme de tip Grad a pătruns din Rusia, prin satul (ucrainean) Diakove, în direcţia Nîjni Nagolcik, la aproximativ 76 de kilometri nord de bastionul rebel Lugansk", a declarat purtătorul de cuvânt ucrainean Andrii Lîsenko.