Justin Trudeau - premierul Canadei are, din nou, covid: „Voi urma recomandările de sănătate publică şi mă voi izola”
Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat, luni, că a fost depistat din nou cu COVID-19, fără a avea simptome grave, precum în ianuarie.
„Voi urma recomandările de sănătate publică şi mă voi izola. Sunt bine, şi asta datorită vaccinurilor", a explicat pe Twitter şeful guvernului canadian, care s-a deplasat săptămâna trecută la Los Angeles pentru Summitul Americilor, alături de alţi circa 20 de lideri.
În cadrul summitului, el a avut o întâlnire bilaterală şi cu preşedintele american Joe Biden.
Este a doua oară în câteva luni când premierul canadian, în vârstă de 50 de ani, este depistat cu COVID-19. La 31 ianuarie, la începutul crizei şoferilor de camion canadieni, a fost plasat în izolare mai multe zile după un test pozitiv.
Trudeau a primit trei doze de vaccin, iar în postarea sa i-a îndemnat din nou pe canadieni să se vaccineze: "Dacă nu aţi făcut-o deja, vaccinaţi-vă. Să ne protejăm sistemul de sănătate şi unii pe alţii".