Jurnalistul Realitatea TV Dorin Chioţea a intrat în favela Rocinha: "Mi-a fost frică". GALERIE FOTO

"Azi am intrat in favela Rocinha, cea mai mare din America Latină. Fără precauții, doar cu o rugăciune în gând și cu aparatul foto ca singură armă. Am parcurs un amalgam de sentimente greu de descris, dar încerc să le transmit prin niște rânduri.

FAVELA. Cuvântul care alături de Zika stârnește controverse și teamă. Pentru că printre străinii care trăiesc sportul la Rio2016 vorba asta înseamnă arme și droguri, boală, tâlhărie, crimă și sărăcie. Dar să știți că favela nu e doar o aglomerare de barăci și de temeri, ci și una de sentimente. E un loc unde se muncește cu râvnă, un fel de suk cum am văzut în Maroc, Tunisia sau Egipt. Are ceva și din bazarurile din Istanbul, seamănă cu un mic Orient Mijlociu. E o marcă a Braziliei, iar la Rio de Janeiro oamenii ei nu-s la periferia orașului sau a societății.

Rocinha are, oficial, vreo 70.000 de locuitori. În realitate se spune că sunt 3-400.000. Cifrele guvernului federal arătau că în urmă cu cinci ani (de atunci sunt ultimele date) la Rio sunt 763 de favele în care trăiesc 22% din cetățenii zonei metropolitane, cca 1.800.000! Recordul procentual îl deține Belem, unde 55% dintre localnici, adică 1.3 milioane, trăiesc în favele. Vă puteți imagina un București sufocat de o așa precaritate?

Chiria pentru un "apartament" în Rocinha pleacă de la 100 €. În banii ăștia ți-ai asigurat senzații tari, mulți turiști îndestulați din țările bogate plonjează în acest muzeu vivant al precarității. Sunt totuși linii de autobuze, o televiziune locală, cablurile tv și de wi-fi încurcă stâlpii, iar McDonalds e prima multinațională care s-a încumetat să francizeze un fastfood aici. De gaze și de apă caldă nu e nevoie, în mare parte se rezolvă treaba cu furtul de curent electric. Fiscalizarea e minimă spre inexistentă. Toata marfa e de vreo trei ori mai ieftină decât în Barra de Tijuca, unde locuiesc eu vis-a-vis de Parcul Olimpic, și unde prețurile s-au dublat pe peroada Jocurilor.

Viața e o luptă în favelă. Dacă salariul minim în Brazilia e undeva pe la vreo 300 €, aici minimum poate fi egal cu nimic. Am zărit micuți de școală primară muncind, adolescenți epuizați de efort, bătrâni toropiți de căldura iernii umede australe, frumuseți locale gătind pentru pentru câteva monede la schimb. Majoritatea celor apți vor cel puțin 25 € pe zi să presteze ca slugi ale bogaților. Am ajuns pe la prânz și nimeni nu mi-a lăsat senzația de lene, nici pe cea de frustrare sau de resemnare. Cenușiul din privirile românilor nu ajunge aici nici măcar prin telepatie. Or fi de vină aromele de prăjituri, parfumurile fructelor, miresmele florilor care domină mizeria și duhneala totuși limitată a gunoaielor?

Orașul de carton din cel mai frumos oraș din lume arată senzațional de la distanță, iar peisajul care ți se desfășoară în fața ochilor de la ferestrele lui îți taie respirația. Raiul e nu deasupra ta, ci sub tine și e pe gratis de privit . Rocinha cîntărește Atlanticul și zonele de lux din Cidade Maravillhosa cu superioritate. Dacă depășești peretele de granit ce străjuiește puzzle-ul viu și înțepenit la bază, cu străduțe și sinuoase, și periculos de oblice, dar din care răsare bucuria de viață, dai de Cristo Redentor fixat parcă etern pe Corcovado. Mergi singur pe artere și dacă ai parcurs Via Dolorosa din Ierusalim ai senzația de deja-vu de multe ori, la aspect mă refer. Se cântă superb, ritmurile Braziliei sunt inventate aici, la fel ca și fotbalul dătător de visuri sau ca judo-ul atât de aspirațional. Doar voleiul de plajă e al Copacabanei, căreia locuitorii Rocinhei nu îî duc însă dorul.

Dar cel mai mult m-au impresionat copiii favelei. Chipuri nevinovate și zâmbitoare, fire de nisip ce pot deveni statui în destinul umanității fără să știe. Pruncii săraci mi-au rupt inima și la Manshiet (Cairo), și la Pikine (Dakar), și la Kibera (Nairobi), și la Nizar (Hyderabad) - aglomerări din tablă, cârpe și chirpici unde toată averea părinților lor sunt ei și sufletele lor... În joaca lor, în lumile lor abundând de inocență și de lipsuri, copiii au capacitatea intuitivă și poate genetică de a lupta, dar le sunt tăiate șansele. Îngeri cu aripi frânte din care prea puțini se înalță către destine rezonabile decolând dintre culmile de granit.

Revenind și încheind, Rocinha nu are glamour, dar merită văzută pentru că aici scăpătarea nu e mereu egală cu fărădelegea. Favela poate fi și o lecție de iubire de semeni, de solidaritate umană, de viață simplă și de fericire nudă", a postat Dorin Chioţea.