Jumătate din Guvernul rus, gata să-l trădeze pe Putin - anunțul care îl înfurie pe liderul de la Kremlin
Politologul Serghei Markov, un apropiat loial al liderului de la Kremlin, a afirmat că „peste jumătate” dintre miniştrii ruşi vor să-l destituie pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.
Într-un interviu acordat publicaţiei ruseşti Kazan Business Gazeta, fostul consilier apropiat al lui Vladimir Putin a afirmat că există tot mai multe diviziuni între oficialii de rang înalt, iar unii dintre ei iau în considerare chiar şi varianta de a lucra cu americanii pentru a-l elimina pe liderul autoritar al Rusiei.
„În guvernul nostru, aproximativ jumătate din oameni sunt capabili în orice moment să-l trădeze pe Putin şi să fugă de partea americanilor”, a declarat Markov, scrie adevarul.ro, citând Daily Star.
Fostul consilier apropiat al liderului de la Kremlin a solicitat, totodată, o curăţare în rândul conducerii Kremlinului, avertizându-l pe preşedinte că „occidentaliştii radicali şi falşii loiali trebuie să fie ascunşi de elită”.
Discuţiile despre o posibilă lovitură de stat vin în timp ce specialiştii avertizează că tânărul înlocuitor al lui Putin ar putea fi mai brutal decât el. De asemenea, discuţiile cu privire la cine i-ar putea lua locul preşedintelui rus s-au intensificat în ultimele luni pe fondul speculaţiilor cu privire la sănătatea acestuia. Au fost răspândite mai multe zvonuri potrivit cărora Vladimir Putin ar putea avea boala Parkinson sau cancer, însă acestea au fost negate de Kremlin.