MENIU

John Kerry: Trupele ruseşti se retrag din Ucraina

Trupele ruseşti se retrag din Ucraina şi din zona frontalieră, a afirmat marţi secretarul de Stat american, John Kerry, la finalul unei întrevederi, la Paris, cu omologul său rus, Serghei Lavrov.

"Trupele se retrag. Mai trebuie retras echipamentul greu, iar frontiera urmează să fie monitorizată si securizată", a declarat Kerry a doua zi după ce preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat retragerea trupelor ruseşti mobilizate la frontiera cu Ucraina.

"Există patru sau cinci criterii principale (de respectat) pentru anularea sancţiunilor, şi anume eliberarea ostaticilor, eliberarea tuturor prizonierilor, retragerea trupelor şi echipamentului, închiderea frontierei şi respectarea graniţei sub egida OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa)", a subliniat Kerry.

Surse din cadrul Departamentului de Stat au anunţat ulterior că John Kerry s-a referit atât la retragerea trupelor din Ucraina, unde Moscova, care dezminte implicarea sa de partea rebelilor ucraineni, nu a recunoscut niciodată că a trimis militari, cât şi din zona rusă a frontierei dintre Ucraina şi Rusia.

Lavrov a încercat să-l convingă pe Kerry că sancţiunile economice reduc speranţele reluării economice în Europa şi tensionează relaţiile dintre Washington şi Bruxelles.

Ministrul rus de Externe l-a acuzat luni pe preşedintele american, Barack Obama, că a "forţat" Uniunea Europeană să adopte sancţiuni împotriva Rusiei. Aceste sancţiuni economice au adus economia rusă pe marginea recesiunii.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, urmează să aibă o întrevedere cu cel ucrainean, Petro Poroşenko, vineri, la Milano.