MENIU

Joe Biden vrea „sancțiuni adiționale” împotriva Rusiei

Joe Biden vrea noi sancțiuni împotriva Rusiei. Foto/Profimedia

Preşedintele american a anunţat miercuri că va discuta în această săptămână cu alţi lideri din G7 (principalele ţări industrializate ale lumii) despre eventuale sancţiuni suplimentare contra Rusiei, în urma invadării Ucrainei.

„Suntem mereu deschişi la sancţiuni adiţionale”,  a declarat Biden atunci când a fost întrebat despre intenţiile SUA după ce Comisia Europeană a propus cele mai dure sancţiuni de până acum contra Moscovei.

„Voi vorbi cu membrii G7 în această săptămână despre ce vom face sau nu vom face”, a adăugat liderul de la Casa Albă.

În noul pachet de sancţiuni împotriva Rusiei după invazia acesteia în Ucraina, Comisia Europeană a propus miercuri un embargo asupra petrolului rusesc care să intre în vigoare după şase luni şi un embargo asupra produselor petroliere care să intre în vigoare de pe 31 decembrie 2022.

Reprezentanţii statelor UE nu au ajuns miercuri la un acord cu privire la un embargo asupra petrolului şi produselor petroliere importate din Rusia, o nouă întâlnire urmând să se desfăşoare joi.

Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia se numără printre ţările care au manifestat obiecţii. Conform unui document al Comisiei Europene consultat de agenţia EFE, Comisia Europeană a propus excepţii pentru Ungaria şi Slovacia, astfel încât acestea să aplice embargoul cu un an întârziere faţă de celelalte state membre.

Rusia şi-a intensificat ofensiva în estul Ucrainei, a anunţat miercuri Ministerul Apărării ucrainean, la zece săptămâni după începerea agresiunii ruse contra ţării vecine.