MENIU

Joe Biden, discuții cu Vladimir Putin: Ce subiecte vor aborda cei mai puternici lideri

Biden, discuții cu Putin

Preşedintele SUA - Joseph Biden va discuta, joi, cu omologul său din Rusia - Vladimir Putin pe o serie de teme internaţionale, inclusiv despre viitoarele negocieri de securitate, anunţă Casa Albă.

„Vor fi abordate o serie de teme, inclusiv viitoarele interacţiuni diplomatice cu Rusia", a declarat miercuri Emily Horne, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional pentru Securitate Naţională, o entitate din cadrul Preşedinţiei SUA. Vladimir Putin a solicitat conversaţia telefonică, iar preşedintele Joseph Biden a acceptat-o, "deoarece crede că, în privinţa Rusiei, nu există nicio altă variantă în afară de dialogul direct de la lider la lider", a precizat oficialul citat.

Emily Horne a menționat: „Administraţia Biden continuă să se implice în eforturi diplomatice extinse cu aliaţii şi partenerii europeni, prin consultări şi acţiuni de coordonare asupra unei abordări comune ca reacţie la mobilizarea de efective militare ruse la frontiera Ucrainei".

„Preşedintele Biden a vorbit cu lideri din întreaga Europă, iar oficiali din cadrul Administraţiei Biden au avut contacte la nivel multilateral cu Alianţa Nord-Atlantică, Uniunea Europeană şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa. De asemenea, au avut numeroase consultări cu omologii europeni, inclusiv cu cei de pe flancul estic, atât bilateral, cât şi în formatul Bucureşti Nouă, precum şi cu Ucraina", a subliniat Emily Horne.

Joseph Biden le-a oferit asigurări de apărare liderilor ţărilor central şi est-europene membre NATO, inclusiv preşedintelui României, în contextul tensiunilor cu Rusia, în cursul unei teleconferinţe organizate pe 9 decembrie în formatul denumit "Iniţiativa Bucureşti Nouă" (B9).

Mai multe articole despre:
joe biden vladimir putin convorbire sua rusia