MENIU

Jaf armat pe aeroportul din Tirana! Trei persoane au furat 3 mil. de euro dintr-un vehicul blindat

Trei persoane înarmate și mascate au atacat joi un vehicul blindat pe platforma aeroportului din capitala Albaniei, Tirana, în timp ce agenții de securitate mutau o mare sumă de bani din acest vehicul într-un avion care urma să decoleze către Italia, transmite agenția EFE.

Potrivit poliției, banii aparțin unei bănci albaneze, iar un post local de televiziune afirmă că atacatorii, care ar fi pătruns pe platformă cu un autoturism, ar fi tras câteva focuri de armă în aer, dar nu s-au înregistrat răniți, scrie Agerpres.

Deocamdată nu se cunoaște suma de bani furată, dar presa speculează că ar fi vorba de circa trei milioane de euro.

Poliția a găsit ulterior un autoturism incendiat și abandonat pe o stradă secundară din apropierea aeroportului. Un important dispozitiv de forțe de ordine a fost desfășurat în zonă pentru găsirea autorilor jafului.

Mai multe articole despre:
bancă jaf bani