MENIU

Iulian Chifu: ”În zona exploziilor de pe aeroport putea intra orice cetățean, fără control”

După atentatele de la Paris, Europa este amenințată de ”un dușman din interior”, reprezentat de cetățeni locali, radicalizați, a declarat fostul consilier prezidențial, Iulian Chifu, în contextul în care marți dimineața au avut loc două explozii pe aeroportul Zaventem din Bruxelles. Acesta a precizat, de asemenea, că zona în care s-a petrecut tragedia era accesibilă oricui, fără control.

Zona din terminalul B în care au avut loc exploziile ”este o zonă în care orice cetățean poate să intre fără control, spre deosebire de majoritratea aeroporturilor din lume”, a precizat Chifu, care a adăugat că ”nu este vorba despre o pătrundere în aeroport dincolo de zona de securitate.

”Vorbim deja despre teroriștii din interior, despre dușmanul din interior, cum am văzut și la Paris. Cei care au actionat, în marea lor majoritate, erau cetateni locali, eventual la a doua generație care sunt radicalizați sau care se întorc din teatrele de operațiuni.

Avem de-a face cu gherilă urbană, cum am văzut la Paris, avem de-a face cu aceste exploizibile. Vorbim despre o capacitate de transfer a unor asemenea arme de atac și explozibile la persoane civile. Vorbim de zone ieșite de sub controlul legii, acolo unde până și polițițștilor le e frică să intervină. Sunt eșecuri ale unor capacități de integrare. Acest atentat va pune din nou în discuție problema controalelor la frontiere și a spațiului Schengen”, a mai declarat, la Realitatea TV, Iulian Chifu.

În ceea ce privește criza refugiaților, fostul consilier prezidențial a menționt că ”avem un început de solutie extrem de interesantă, (...) pentru a limita valul de imigranți ilegali pe ruta Turcia - diverse state”.

Două deflagrații puternice au avut loc pe aeroportul Zaventem din capitala Belgiei, marți dimineață. Prima pistă este cea a unui atentat terorist, dar nicio declarație oficială nu a fost formulată deocamdată în acest sens. Poliția belgiană a anunțat că cel puțin o persoană a murit și mai multe au fost rănite.

Două explozii puternice au avut loc pe aeroportul din Bruxelles - FOTO și VIDEO

Fiica lui Rednic, martoră la explozia de pe Aeroportul din Bruxelles: "Au căzut tavane, era nebunie"

Prima reacţie a preşedintelui Iohannis, după explozia de pe aeroportul din Bruxelles