Italia va adopta măsuri pentru a reduce facturile mari la energie
Guvernul din Italia a anunțat, joi, că va lua măsuri pentru a reduce preţurile la energie. Astfel, țara încearcă să revizuiască modul în care se calculează facturile de energie electrică.
Ministrul Tranziției Energetice, Roberto Cingolani, a declarat, luni, că prețurile energiei vor crește cu 40% în trimestrul următor, creșterea fiind determinată de prețurile internaționale mai mari la gaze naturale şi scumpirea certificatelor de emisii.
O astfel de majorare de preţuri, dacă va fi confirmată de autoritatea de reglementare care stabileşte preţurile la electricitate pe piaţa reglementată odată la trei luni, ar veni după o creştere de 9,9% în al doilea trimestru.
Creşterea din perioada aprilie-iunie ar fi fost de aproximativ 20%, dacă autorităţile de la Roma nu ar fi injectat resurse în valoare de 1,2 miliarde de euro pentru a diminua aşa-numitele „costuri de sistem”, transmite Reuters.
O majorare cu 40% a facturilor la electricitate ar însemna costuri mai mari cu 1.300 de euro pe an pentru familii.
Reforma luată în considerare ar include o revizuire a cheltuielilor de sistem din facturile consumatorilor, adăugând că o propunere ar putea fi înregistrarea lor în codul general al impozitelor. Reforma este așteptată anul acesta.