Italia ar putea intra în carantină totală din 15 noiembrie. Care sunt zonele cele mai afectate
Pentru că nu mai face față valului de noi cazuri de Covid-19, Guvernul de la roma se gândește la necesitatea unor măsuri și mai stricte, precum închiderea restaurantelor sâmbătă și duminică la prânz și suspendarea unor activități comerciale, care acum au derogări în zonele roșii.
Ipoteza carantinei totale este pe masa autorităților, scrie presa din Italia. Nu doar pentru că medicii italieni cer carantina de câteva zile, ci și deoarece a crescut îngrijorarea în Guvern, având în vedere curba epidemiologică.
Dacă unii miniștri precum Roberto Speranza și Dario Franceschini fac presiuni pentru o înăsprire suplimentară, premierul Giuseppe Conte spune că nu trebuie subevaluat „mecanismul științific” în baza căruia a fost împărțită țara în zone roșii, portocalii și galbene: „Trebuie să așteptăm efectele măsurilor. Am folosit o metodă științifică și nu o putem pune la îndoială pe acest val de emoție”.
Carantina totală ar putea intra în vigoare pe 15 noiembrie
Obiectivul Guvernului este să ajungă cel puțin până în data de 15 noiembrie, când se va putea stabili eficacitatea restricțiilor care au împrțit Italia în zone „colorate” în funcție de contaminări.
Dacă în cinci zile curba epidemiologică nu se reduce, ipoteza cea mai probabilă este aceea de a așeza toate regiunile în „zona roșie”. În acest caz, lista magazinelor care pot rămâne deschise în timpul zilei va fi revizuită.
Guvernul primește în fiecare zi rapoarte care prezintă progresul epidemiei pe baza raportului dintre testele efectuate și cele care ies pozitive, dar ia în considerare și situația spitalelor și în special a terapiei intensive. Acesta este aspectul care îi îngrijorează cel mai mult pe experți: chiar dacă numărul contaminărilor se reduce până în 15, spitalele ar fi tot arhipline și ar fi nevoie de noi spitale Covid în timp record.
Ultimul decret este în vigoare de aproape o săptămână, iar măștile sunt obligatorii de peste o lună.
Între timp, de miercuri Liguria, Toscana, Abruzzo, Basilicata și Umbria se mută în „zona portocalie” (alături de Puglia și Sicilia, aflate în această zonă de câteva zile), ceea ce presupune circulație interzisă pe timp de noapte, nu se intră și nu se iese din regiuni, decât pentru muncă, sănătate sau urgențe, etc. În ce privește regiunea Campania, decizia va fi luată marți.