MENIU

ISIS a revendicat atacul sinucigaş de la Consulatul pakistanez din Afgansitan. 12 morţi

Cel puţin 12 persoane au murit, miercuri, într-un atac sinucigaş ce a vizat consulatul pakistanez din Afganistan, urmat de confruntări armate între forţele de securitate şi atacatori într-o clădire din apropierea instituţiei, informează agenţia de presă Reuters.

Atacul a avut loc în faţa sediului consulatului pakistanez din Jalalabad, situat în estul Afganistanului, când un bărbat s-a detonat în timp ce încerca să intre în clădire.

Attaullah Khogyani, un purtător de cuvânt al guvernatorului provincial, a precizat că atacatorul kamikaze încerca să se alăture unui grup de oameni care solicitau vize pentru Pakistan când s-a aruncat în aer, în timp ce forţele de ordine încercau să-l împiedice să intre în sediul instituţiei.

Atentatul a fost comis de militanţi ai organizaţiei Stat Islamic (SI), a revendicat reţeaua teroristă. În urma atacului, au avut loc confruntări armate care au durat câteva ore între forţele de ordine şi atacatori într-o clădire în care aceştia se ascundeau.

Organizaţia teroristă Stat Islamic a precizat pe un cont al unei reţele de socializare că atacul a fost comis de trei militanţi care purtau veste cu explozibili, atac care, susţine SI, s-a soldat cu moartea a zeci de oameni, inclusiv "câţiva agenţi secreţi pakistanezi". Potrivit SI, doi atacatori au fost ucişi, iar cel de-al treilea a reuşit să scape.

Explozia a fost urmată de confruntări armate între poliţişti şi alţi atacatori care se ascundeau într-o clădire din apropierea consulatului.

Un oficial al Ministerului de Interne afgan a precizat că doi atacatori au fost împuşcaţi mortal, iar cel puţin şapte poliţişti au murit în confruntările armate. Doi poliţişti au murit în explozia provocată, a anunţat Ministerul de Interne afgan. Potrivit martorilor din Jalalabad, schimburi de focuri şi explozii au avut loc în timpul confruntărilor, iar locuitorii din apropiere şi copiii dintr-o şcoală de lângă locul confruntărilor au fost evacuaţi.