MENIU

Iranul sfidează SUA și cheamă la luptă „țările musulmane și arabe” - Apelul președintelui Raissi după ce Israelul a fost atacat de HAMAS

Iran sfidează SUA și lansează apelul către "ţările musulmane şi arabe" pentru a se uni împotriva Israelului, la șase zile de la atacul surprinzător și masiv al grupării HAMAS.

 

Iranul a lansat joi un apel către "ţările musulmane şi arabe" să facă front comun împotriva Israelului, în timp ce lideri occidentali, cu preşedintele Joe Biden în frunte, au avertizat Teheranul "să fie atent" şi să nu extindă dincolo de Gaza războiul care a făcut deja mii de morţi şi de răniţi, relatează France Presse, potrivit agerpres.ro.

Republica islamică se află în centrul atenţiei din cauza sprijinului său fără rezerve pentru Hamas, mişcarea islamistă palestiniană pe care o susţine de ani de zile.

După ce a salutat "succesul" atacului de sâmbătă asupra teritoriului israelian, cel mai sângeros de la crearea Israelului în urmă cu 75 de ani, Teheranul încearcă să organizeze o mobilizare internaţională împotriva raidurilor aeriene israeliene efectuate ca represalii în Gaza.

Preşedintele Ebrahim Raissi a chemat "ţările musulmane şi arabe să se coordoneze" pentru a "stopa crimele" Israelului.

"Republica islamică va încerca să pună la punct această coordonare cât mai repede posibil, contactând lideri ai ţărilor musulmane", a adăugat el, potrivit preşedinţiei de la Teheran.

Preşedintele Raissi a acuzat joi Israelul că "aruncă bombe asupra unor oameni lipsiţi de apărare" în Fâşia Gaza pentru că "nu-i poate învinge pe combatanţii palestinieni".

"Aceste acte ale regimului sionist nu sunt un semn de victorie, ci de înfrângere", a spus el în timpul unui discurs la Shiraz (sud).

În convorbirea sa telefonică cu preşedintele al-Assad, el a condamnat "genocidul continuu al palestinienilor".

După atacul membrilor grupării teroriste islamiste HAMAS din 7 octombrie, numeroși israelieni au fost luați ostatici, fiind deținuți în Gaza. Potrivit unor ultime bilanțuri provizorii, Gaza și Israel declară un număr comparabil de victime. Bilanțul morților din Gaza a ajuns în prezent la 1.417, dintre care 447 de copii și 248 de femei, pe lângă peste 6.200 de persoane rănite. Iar în Israel, cel puțin 1.300 de persoane au fost ucise în atacurile Hamas din 7 octombrie, potrivit autorităților israeliene.

Apelul Iranului vine după ce preşedintele Raissi a avut miercuri seara discuţii cu prinţul saudit Mohammad bin Salman şi cu preşedintele sirian Bashar al-Assad, iar pe ministrul său de externe Hossein Amir-Abdollahian l-a trimis joi în Irak şi în Liban vineri, potrivit media iraniene şi libaneze.

SUA a avertizat Iranul și alte țări 

Președintele SUA, Joe Biden a lansat deja mai multe avertismente către orice țară care ar încerca „să profite” de criza din Israel-Gaza. Lideru lde la Casa Albă viza direct Iranul, căreia i s-a și adresat miercuri. Biden a avertizat Iranul „să aibă grijă” la acțiunile sale în regiune, după atacul HAMAS în Israel. 

În timpul unei mese rotunde cu lideri ai comunităţii evreieşti, pe tema eforturilor administraţiei sale de a oferi sprijin Israelului, Biden a subliniat asistenţa pe care o furnizează SUA, adăugând că a discutat frecvent cu premierul Beniamin Netanyahu. 

„SUA suplimentează semnificativ asistenţa militară pentru Forţele de Apărare Israeliene, inclusiv muniţie, interceptori pentru reaprovizionarea sistemului Iron Dome, am adus flota de postavioane americane către estul Mării Mediterane şi trimitem mai multe avioane de luptă acolo, în acea regiune şi le-am spus clar, le-am spus clar iranienilor - aveţi grijă", a spus Biden.

Despre atrocităţile comise de Hamas, Biden a precizat: "Contează ca americanii să vadă ce se întâmplă - adică, fac acest lucru de multă vreme, dar nu am crezut niciodată că voi vedea şi voi avea imagini confirmate cu terorişti care decapitează copii"

Reuniune de urgență OCI, după războiul Israel-Hamas

Teheranul s-a oferit să găzduiască o reuniune de urgenţă a Organizaţiei de Cooperare Islamică (OCI) a cărei misiune este promovarea cooperării între cele 57 de ţări membre.

Până în prezent, nu a fost anunţată nicio decizie cu privire la această propunere sau la alte iniţiative concrete de sprijinire a palestinienilor, notează AFP.

Deoarece nu este o ţară arabă, Iranul nu face parte din principalele organizaţii din Orientul Mijlociu, cum ar fi Liga Arabă, care s-a reunit miercuri la Cairo.

Republica islamică conferă tradiţional o dimensiune religioasă apărării cauzei palestiniene, care a devenit unul din pilonii diplomaţiei sale după revoluţia din 1979, în paralel cu dorinţa sa de a vedea dispărut Israelul, a cărui existenţă nu o recunoaşte.

Ziarele oficiale iraniene au publicat joi pe prima pagină imagini cu distrugerile provocate de bombardamentele israeliene care au făcut peste 1.350 de morţi în Gaza, dar fără nicio menţiune a împrejurărilor în care peste 1.200 de persoane, în cea mai mare parte civili, au fost ucişi în atacurile Hamas în Israel, potrivit autorităţilor.

Prudent faţă de Iran de sâmbătă, Occidentul a ridicat tonul şi a avertizat Teheranul să nu extindă conflictul.

Preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri că a trimis un "semnal clar iranienilor: Fiţi atenţi!".

Washingtonul se teme în special de deschiderea unui al doilea front în nordul Israelului la frontiera cu Libanul, dacă Hezbollah, mişcarea şiită aliată cu Hamas şi susţinută de Iran, ar decide să intervină pe scară largă.

În timpul discuţiei cu Raissi, prinţul moştenitor saudit a declarat că Riadul comunică "cu toate părţile internaţionale şi regionale pentru a pune capăt escaladării actuale".

Este un obiectiv pe care preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care s-a oferit ca mediator, şi ţări precum Egiptul, care se învecinează cu Fâşia Gaza, susţin că îl urmăresc.

Ayatollahul Ali Khamenei, cea mai înaltă autoritate a Iranului, a negat marţi implicarea ţării sale în ofensiva Hamas, reafirmându-şi totodată sprijinul pentru mişcarea islamistă palestiniană.

"Nu avem până acum dovezi tangibile că Iranul a sprijinit în mod concret acest atac laş al Hamas", a declarat joi cancelarul german Olaf Scholz.

"Dar este clar pentru noi că, fără sprijinul iranian din ultimii ani, Hamas nu ar fi fost în măsură să lanseze atacuri fără precedent pe teritoriul israelian", a adăugat cancelarul german, potrivit agerpres.ro.