Iranul anunță că Hamas ar fi dispusă să elibereze prizonierii. Gruparea teroristă neagă oferta
Ministerul de Externe al Iranului spune că gruparea Hamas ar fi dispusă să elibereze cei aproape 200 de ostatici pe care îi reține dacă Israelul își va opri atacurile aeriene asupra Fâșiei Gaza. Gruparea teroristă nu a recunoscut că ar fi făcut o astfel de ofertă.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, țara care este principalul sponsor al Hamas în lupta împotriva Israelului, a fost cel care a anunțat că oficialii Hamas „au declarat că sunt gata să ia măsurile necesare pentru a elibera cetățenii și civilii deținuți de grupurile de rezistență, dar ideea lor a fost că astfel de măsuri necesită pregătiri care sunt imposibile sub bombardarea zilnică de către sioniști (titulatura folosită de Iran pentru Israel și cetățenii statului - N.R.) împotriva diferitelor părți ale Gazei”, scrie Times of Israel.
Nasser Kanaani a mai precizat că Hamas „deține capacitatea militară de a continua să reziste pe teren mult timp”.
Pe de altă parte, organizația teroristă nu a recunoscut că a făcut o astfel de ofertă, potrivit ToI.