MENIU

Ipoteză şocantă în cazul bombardamentului de la "Medici fără frontiere". Ce se afla de fapt, acolo

Spitalul din Kunduz administrat de organizaţia Medici fără Frontiere, vizat de un raid aerian american soldat cu 19 morţi, era o bază a insurgenţilor talibani, acuză guvernatorul provincial, Hamdullah Danishi, citat de site-ul cotidianului The Washington Post, scrie Mediafax.

"Spitalul administrat de organizaţia Medici fără Frontiere era o bază a rebelilor talibani, folosită pentru organizarea şi lansarea de atacuri", a declarat Hamdullah Danishi, guvernatorul provinciei Kunduz, situată în nord-estul Afganistanului.

"Pot spune cu certitudine de sută la sută că spitalul era folosit de talibani. Spitalul are o curte mare, iar talibanii erau acolo. Am tolerat ceva vreme atacurile care erau lansate de acolo cu armament uşor şi greu, acum s-a ripostat", afirmă Danishi. Organizaţia Medici fără Frontiere a respins din nou, duminică, acuzaţiile privind prezenţa vreunui insurgent taliban în spital în momentul raidului aerian american, argumentând însă că, indiferent dacă ar fi fost rebeli în unitatea medicală, aceştia aveau statutul de pacienţi.


"Toate porţile curţii spitalului erau închise; nu era nimeni altcineva în afară de membri ai personalului şi pacienţi. Este important să se ţină cont de faptul că, potrivit legislaţiei umanitare, orice persoană rănită tratată într-un spital este considerată pacient, deci personal noncombatant, indiferent de ce parte a luptat anterior", a comunicat organizaţia umanitară internaţională