MENIU

Ipoteză şocantă: avionul Germanwings prăbuşit cu 149 de persoane la bord, sabotat de un hacker

Anunț stupefiant

Avionul Germanwings care s-a prăbuşit în Alpii francezi cu 149 de persoane la bord ar fi fost sabotat de un hacker, nu pilotat de către copilotul sinucigaş Andreas Lubitz, susţine un patron din aviaţie.

Preşedintele companiei American Indigo Aerospace, Matt Anderson, susţine că un hacker ar fi pătruns în sistemul de control al avionului Germanwings prăbuşit şi ar fi pilotat către sol aeronava. Mai mult, acesta susţine că teoriile conform cărora Lubitz s-ar fi baricadat în cockpit-ul avionului şi ar fi vrut să moară alături de cei 149 de pasageri pot fi "eronate", mai spune acesta, pentru Financial Times.  

Anderson îndeamnă publicul să nu ajungă la o concluzie până când experţii internaţionali nu vor verifica toate teoriile referitoare la prăbuşirea în Alpii francezi a aeronavei Germanwings.

Una dintre ipotezele acestuia este că procurorii francezi au demonstrat că avionul a accelerat când se prăbuşea în munţi. "Asta ar fi posibil din mai multe cauze, inclusiv din interceptări ale ale controalelor avionului de către un hacker. De aceea avioanele militare şi cele folosite de şefii statelor au instalate protecţii adiţionale...avioanele civile nu au aceste "scuturi".