MENIU

IPOTEZĂ-ŞOC despre ASASINAREA consulului român în El Salvador

Poliția salvadoriană declară că asasinii consulului onorific al României în El Salvador, Ricardo Emanuel Salume Barake, găsit duminică seara decedat şi cu un căluş în gură, în propria locuiţă, au fost identificaţi, dar încă nu au fost capturaţi. Suspecţii ar fi din anturajul victimei.

După mai bine de 24 de ore de investigaţii non-stop, autorităţile din El Salvador vin cu precizări importante legate de asasinarea consulului onorific al României în această ţară, scrie ziarulring.ro. 

„Crima, așa cum am spus, a fost comisă de către persoane care au fost cunoscute de consul. Chiar și-au luat timp pentru a opri camerele de securitate și a scoate înregistrările. Averau informaţii, ştiau unde sunt camerele de luat vederi. De asemenea, uşile locuinţei victimei nu au fost forţate, știau locul”, a declarat, pentru presă, Howard Cotto, directorul Poliţiei Naţionale Civile (CNP) din El Salvador. Directorul CNP a mai spus că, din investigaţii şi audieri ale persoanelor care au lucrat cu consulul Salume, presupuşii asasini au fost identificaţi. „Suntem siguri în privința persoanelor care l-au ucis pe consulul României în El Salvador”, a mai declarat Cotto, care a spus că nu poate dezvălui identitatea persoanelor implicate „deoarece acestea nu au fost încă reţinute”.

„Avem o ipoteză puternică. În primul rând, insistăm să spunem că nu au fost forţate uşile, iar maşina victimei nu a fost furată, ea fiind găsită abandonată în apropiere. Mai mult, se pare că nimic nu lipsește din casă. Deci, există o altă ipoteză (n.r. - care nu este furtul), dar eu nu pot să ofer detalii, pentru a nu obstrucţiona ancheta”, a declarat directorul poliției, Howard Cotto.

Consulul general onorific al României la San Salvador, Ricardo Emanuel Salume Barake, a fost asasinat duminică în locuința sa din capitala țării, a confirmat pentru EFE un purtător de cuvânt al procuraturii din El Salvador.

Potrivit sursei, "corpul victimei a fost găsit cu un căluș în gură". Purtătorul de cuvânt al procuraturii a adăugat că "deocamdată" nu se cunosc motivele crimei și circumstanțele în care a avut loc și că procurorul Unității speciale pentru omucideri "se află în continuare la locul tragediei".

Mai multe articole despre:
asasinat consul El Salvador