MENIU

Ipoteză incredibilă: Lady Diana și Prințul Charles ar fi avut o fiică

Revista „Globe” a relatat că fata se numeşte Sarah, trăieşte în America şi seamănă foarte bine cu prinţesa inimilor din Marea Britanie.

După anunțarea logodnei dintre cei doi, Casa Regală ar fi vrut să se asigure că viitoarea mireasă putea avea copii, așa încât Diana ar fi fost supusă unor controale de specialitate.

Pentru siguranță, medicii i-ar fi prelevat ovule, pe care apoi le-au fecundat cu spermă de la Prințul Charles. Unul dintre medici a furat un asemenea ovul, l-a implantat propriei soții și așa s-a născut Sarah.

Publicația afirmă că această informație, apărută în contextul în care William, fiul cel mare al Prințului Charles, se pregătea să devină tată pentru a doua oară, ar fi provocat o vie preocupare la Palatul Buckingham.