Iohannis: Avem semnale bune de la aliaţi privind participarea la brigada multinaţională
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că a primit semnale ”foarte bune” de la state membre NATO privind participarea la brigada multinaţională ce se va constitui în România, sub comandă românească, totodată urmând ca ţara noastră să contribuie cu o companie de infanterie la securitatea Poloniei.
Klaus Iohannis a trecut în revistă, la finalul summitului NATO de la Varşovia, măsurile luate de Alianţa Nord-Atlantică privind întărirea flancului său estic, atât pe segmentul său nordic, cât şi pe cel sudic, scrie News.ro.
”Pentru regiunea noastră avem o prezenţă Aliată înaintată adaptată, cu un pachet de măsuri complex, în plan terestru, maritim şi aerian şi subliniez acest lucru fiindcă, spre deosebire de noi, flancul nordic are doar componenta terestră. Ca iniţiative concrete pentru România, vom avea o brigadă multinaţională. Astfel, şi acest punct din mandatului României a fost îndeplinit”, a arătat Iohannis.
El a precizat că statele NATO vor contribui cu trupe la constituirea brigăzii în urma unor înţelegeri bilaterale cu România, astfel încât militarii lor vor veni în ţara noastră pentru anumite perioade de timp şi se vor antrena în comun cu soldaţii români. În acelaşi timp, România va contribui la efortul NATO de asigurare a securităţii Poloniei.
”La această brigadă în cadrul Summitului şi-au anunţat până acum contribuţii certe Polonia cu o companie şi a fost reconfirmată contribuţia Bulgariei, care vine cu un batalion. Am derulat şi în aceste zile şi vom continua discuţiile cu alţi aliaţi pentru alte contribuţii, dar semnele sunt foarte bune. România, la rândul său, îşi asumă partea sa de responsabilitate şi contribuie cu o companie de infanterie cu elemente de sprijin logistic la efortul NATO din Polonia. Deci noi participăm cu o companie în Polonia”, a precizat Iohannis.
De asemenea, România a obţinut la Varşovia crearea unei Iniţiative de Instruire Intensificată, un proiect similar al NATO existând pentru Polonia şi ţările baltice.
”În acest context, doresc să amintesc şi faptul că Statele Unite ale Americii au anunţat o consistentă participare la exerciţii pe teritoriul României, începând cu 2017. De asemenea, Turcia va participa la exerciţii pe teritoriul României cu efective de nivelul unei brigăzi. Atât Brigada multinaţională, cât şi Iniţiativa de Instruire Intensificată, care vor fi relaţionate între ele, vor fi plasate sub coordonarea Comandamentului Multinaţional la nivel de Divizie Sud-Est de la noi din ţără. Astfel, acest comandament regional dobândeşte o importanţă cheie în arhitectura de securitate aliată pe Flancul Estic”, a spus Iohannis.