MENIU

Intră în vigoare „codul schiorului”, pe pârtiile din Italia. Noi obligații pentru turiști

Noi obligații pe pârtiile de schi din Italia. Foto/Profimedia

Sezonul de schi s-a deschis în Italia, însă odată cu acesta va intra în vigoare, de la 1 ianuarie 2022 și un decret care reglementează activitățile sportive pe pârtiile de schi, cu norme similare celor din „Codul rutier”.

Indiferent de naționalitate, orice schior care practică acest sport în Italia este obligat să-și facă o asigurare de răspundere civilă, care să acopere acest sport, iar în plus trebuie să cunoască un set clar de reguli, altfel amenzile pot ajunge până la o mie de euro, în funcție de abatere, informează La Repubblica.

Una dintre cele mai importante prevederi se referă la obligativitatea purtării căștii de protecție pentru toți schiorii minori. Până acum, prevederea era valabilă doar celor sub 14 ani. Oricine este prins fără cască va plăti o penalizare între 100 si 150 euro.

Există un set de reguli elementare, oricine coboară trebuie să o facă ținându-se departe de schiorii din aval, depășirile se pot face cu condiția să existe suficient spațiu și vizibilitate, la intersecțiile de pârtii este necesară ajustarea traiectoriei și reducerea vitezei, este interzisă oprirea în apropierea denivelărilor sau în locuri fără vizibilitate, în cazul căderii, pista trebuie degajată cât mai curând posibil, iar acordarea asistenței este o obligație și cine nu o face, sau nu cheamă ajutor, riscă o penalizare între 250 și o mie de euro.

În cazul unei coliziuni între schiori, legea presupune, până la proba contrarie, că ambii au aceeași responsabilitate.

Începând cu noul an, fiecare schior și snowboarder va trebui să aibă o asigurare de răspundere civilă împotriva daunelor sau rănirii terților. Un instrument, de fapt, foarte asemănător cu o RCA. Administratorii pârtiilor vor fi obligați să ofere o poliță clienților atunci când aceștia vor cumpăra permisul de schi.

Cine este descoperit fără asigurare riscă o penalizare între 100 și 150 de euro, pe lângă retragerea permisului de schi. Managerii vor avea așadar un rol important, după această lege, dar nu vor putea acționa ca „polițiști”: nu vor putea verifica pe pârtie dacă schiorul este asigurat sau nu.

Penalizarea de 150 de euro poate părea o amendă mică, dar nu este atunci când iei în considerare că o polița de schior costă foarte puțin: între 1,50 și 2 euro pe zi, doar pentru polițele de asigurare de răspundere civilă. Aceasta va costa între 2,50 și 3 euro pe zi pentru cei care își acoperă și propria vătămare.

Cei care schiază des vor putea opta pentru o poliță sezonieră: asigurarea de răspundere civilă + cea pentru accidente costă în jur de 45 de euro, în timp ce asigurarea de răspundere civilă costă în jur de 30 de euro.

Pe de altă parte, legea spune ca cei care au deja polița de asigurare de răspundere civilă nu trebuie să o încheie și pe cea de schi, pentru ca este deja inclusă.