Întorsătură de situaţie în cazul paraliziei sistemului informatic din Aeroportul din Polonia
Paralizia sistemelor informatice ale companiei aeriene poloneze LOT, care a blocat duminică circa 1.400 de pasageri pe aeroportul Chopin din Varșovia, este posibil să fi fost provocată de o eroare de sistem și nu de un atac cibernetic, a anunțat miercuri Parchetul polonez, citat de AFP.
'Verificăm dacă există prezumții justificate privind un atac teleinformatic sau dacă pana a fost provocată de o eroare în sistem. Orice posibilitate este luată în calcul', a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului din Varșovia, Przemyslaw Nowak, citat de agenția de presă PAP.
Agenția poloneză de securitate internă ABW a confirmat, miercuri, că i-a transmis Parchetului raportul său cu privire la acest incident, însă purtătorul de cuvânt al agenției, Maciej Karczynski, a refuzat să dezvăluie conținutul acestui raport.
Cu toate acestea, potrivit PAP care citează surse oficiale, raportul lasă să se întrevadă că o eroare umană s-ar fi aflat la originea acestui incident.
Pana de curent s-a produs duminică în jurul orei locale 16.00 (15.00 GMT), afectând sistemul informatic auxiliar care genera planurile de zbor, fără de care nicio decolare nu a putut să aibă loc.
Aproximativ zece zboruri pe rute interne și internaționale au trebuit să fie anulate și tot atâtea au avut întârzieri, înainte ca traficul aerian să fie reluat în timpul serii.
Compania LOT a evocat imediat un atac cibernetic, denunțând efecte 'spectaculare și penibile' pentru companie.