MENIU

Întâlnire secretă la Kabul între directorul CIA şi liderul talibanilor

Șeful CIA, întâlnire de taină cu liderul talibanilor. Foto/Arhivă

William J. Burns, a avut o întâlnire secretă la Kabul, luni, cu liderul de facto al talibanilor, Abdul Ghani Baradar. Scrie Washington Post, citând surse diplomatice oficiale. Pentru Baradar, rolul de partener oficial de discuţii cu şeful CIA vine ca o notă de ironie, după ce în urmă cu 11 ani, CIA îl arestase într-o operaţiune comună CIA-Pakistan, iar Baradar şi-a petrecut următorii 8 ani în închisoare, notează Washington Post.

CIA a refuzat să comenteze cu privire la această întâlnire, jurnaliştii publicaţiei americane speculând că subiectul discuţiei ar fi termenul-limită de 31 august pentru ca armata SUA să-şi încheie evacuările aeriene, în contextul în care talibanii au anunţat că se opun, iar administraţia Biden e presată de aliaţi să-l prelungească pentru a putea fi evacuaţi toţi cetăţenii lor şi afganii la risc.

Oficialul american a declarat pentru CNN că întâlnirea a fost cerută de preşedintele Biden, Burns fiind cel mai experimentat şi unul dintre cei mai de încredere diplomaţi veterani din echipa lui Biden.

Un alt oficial a numit întâlnirea „un schimb de opinii cu privire la ceea ce trebuie să se întâmple” pentru a finaliza extragerile aeriene până pe 31 august.

Consilierii militari americani au spus Casei Albe că o decizie ar trebui luată până marţi astfel încât să fie suficient timp pentru evacuarea celor 5.800 de soldaţi aflaţi în prezent la sol, precum şi echipamentul şi armele acestora.

Peste 21.000 de persoane au fost evacuate din aeroportul Kabul în ultimele 24 de ore, a transmis un oficial de la Casa Albă, dintre care 12.700 SUA şi 8.900 forţele aliate.

Pentru Baradar, rolul de partener oficial de discuţii cu şeful CIA vine ca o notă de ironie, după ce în urmă cu 11 ani, CIA îl arestase într-o operaţiune comună CIA- Pakistan, iar Baradar şi-a petrecut următorii 8 ani în închisoare, notează Washington Post.   După eliberarea din închisoare în 2018, Baradar a fost negociator-şef al talibanilor în discuţiile de pace purtate cu Statele Unite în Qatar, care au dus la un acord cu administraţia Trump privind retragerea forţelor SUA.

Un prieten apropiat al liderului suprem fondator al talibanilor, Mohammad Omar, Baradar ar deţine o influenţă semnificativă asupra grupului de luptători şi liderilor. A luptat cu forţele sovietice în timpul ocupării Afganistanului şi a fost guvernatorul mai multor provincii la sfârşitul anilor 1990, când talibanii au condus ultima dată ţara, scrie  Adevărul.